Ion Barbu este pseudonimul literar al profesorului de matematică, Dan
Barbilian, unul dintre cei mai importanți poeți români din perioada
interbelică, reprezentant al modernismului literar românesc. Modernismul
este un curent cultural și artistic apărut spre sfârșitul secolului al
XIX-lea, ca o revoltă a artiștilor împotriva normelor și tradițiilor. O
prezență remarcabilă pe scena modernismului interbelic românesc este
opera barbiană „Riga Crypto și lapona Enigel”, construită sub forma unei
povestiri în ramă, subintitulată „baladă” și considerată de scriitorul
însuși „un Luceafăr răsturnat”. În esență opera este un poem filozofic,
o alegorie pe tema condiției umane, ilustrată prin intermediul a două
lumi distincte: lumea vegetală, reprezentată de Crypto, „regele
ciupearcă”, respectiv universul uman reprezentat de „lapona mică,
liniștită”. Titlul textului este elementul paratextual care deschide
orizontul de așteptări al cititorului. Construcție nominală analitică,
titlul este construit pe motivul literar al cuplului, atât de frecvent
în literatură. Prin intermediul acestuia sunt anticipați chiar de la
început protagoniștii poemului: Crypto, cu trimitere directă la
adjectivul „criptic”, respectiv Enigel, lapona aflată în drum spre
ținuturile soarelui „în noul an să-și ducă renii”. Pe de altă parte,
titlul anticipează și tema textului, cea a iubirii imposibile, întrucât
conține numele celor două personaje antagonice legate prin conjuncția
„și”. Aceste personaje aparțin unor lumi diferite: Crypto vegetalului ,
cu un statut superior în propria lume, fiind „regele ciupearcă, iar
Enigel umanului”, fiind surprinsă în plin proces al transhumanței. În
același timp, ei sunt conturați și prin atribute antitetice, deoarece
Crypto este „sterp” și „nărăvaș”, în timp ce lapona este „mică,
liniștită”. La un prim nivel de lectură, tema o constituie iubirea
imposibilă dintre ființe incompatibile prin structură și aspirații.
Însăși semnificația onomasticii personajelor este elocventă pentru
atributele lumii celor doi protagoniști. Crypto este în limba greacă un
prefixoid care însemnă ascuns, iar versul „Crai Crypto, inimă ascunsă”
subliniază tocmai această închidere a personajului în propriul regn,
prin care dobândește o aură enigmatică. Enigel, reprezentând regnul
uman, este ființa superioară, care aspiră spre ținutul soarelui. În
esență, tema textului este iubirea ca modalitate de cunoaștere eșuată.
Astfel, dincolo de povestea unei iubiri imposibile, poemul barbian
dezvoltă tema cunoașterii și a asumării propriului destin. Enigel,
ființă superioară, aspiră spre lumină, dominată de setea de cunoaștere
și autodepășire, în timp ce Crypto este ființa inferioară, dornică să-și
depășească propria condiție printr-o iubire „dincolo de fire”. Poemul
are structura unei povestiri în ramă, alcătuită din două secvențe
distincte: rama și povestirea propriu-zisă. Rama povestirii, alcatuită
din primele patru strofe, constituite prologulul(=introducerea) poeziei
și conturează în puține imagini atmosfera de la finalul unei nunți
reale. Așadar, nunta care este pe cale să se finalizeze, reprezintă
spațiul în care urmează să fie relatată povestea nunții imposibile
dintre lapona Enigel și regele Crypto, o poveste cu caracter legendar:
„zi-l menestrel! /Cu foc l-ai zis acum o vară”. Partea a doua
înfățișează povestea nunții neîmplinite dintre Crypto și Enigel,
aparține fabulosului și este proiectată în visul laponei surprinsă în
plin proces al transhumanței. Constituită din 23 de strofe, secvența
prezintă portretul rigăi Crypto, urmat de cel al laponei Enigel și de
cele trei invitații la iubire adresate de Crypto. Secvența debutează cu
prezentarea protagonistului, stăpânul unei lumi vegetale, „inimă
ascunsă”, ce aparține unui plan existențial dominat de rouă, umezeală și
umbră. În împărăția de rouă predomină răutatea, bârfa și ocara. Astfel,
Crypto apare ca ipostază a sterilității, aflat într-un univers închis în
sine, vegetând în veșnicul somn al materiei. Crypto este un inadaptat în
propria condiție, refuzul său de a înflori însemnând refuzul de a se
supune propriului destin. În contrast cu lumea lui Crypto se conturează
lumea laponei și a condiției sale umane, superioare. Provenind din
ținuturi polare, elementele definitorii ale universului său sunt
„gheața”, „lumina”. Chiar de la început este definită printr-o
succesiune de epitete: „lapona mică, liniștită /Cu piei, pre nume
Enigel”. Întâlnirea cu riga Crypto are loc într-un punct al călătoriei
sale spre sud, mișcare prin care se reliefează aspirația laponei spre
lumina soarelui. Prin apartenența ei la condiția umană, este un personaj
superior lui Crypto. Popasul în spațiul stăpânit de Crypto reprezintă în
esență o probă prin care își dovedește capacitatea de a-și asuma propria
condiție, dar și aspirația continuă spre atingerea idealului. Asemeni
luceafărului eminescian, ființei inferioare îi sunt atribuite trei
invitații, trei chemări, prin care își dovedește afecțiunea. Initial îi
oferă fragi. Prima chemare a rigăi este astfel încercarea sa de a o
atrage pe Enigel cu valoarea supremă a lumii sale. Lapona îi răspunde
printr-un refuz. Prin a doua chemare, Crypto acceptă sacrificiul de
sine: „dacă pleci să culegi, /Începi, rogu-te, cu mine”. Enigel îi
răspunde tot printr-un refuz. Simbolic este faptul că fata îl consideră
„necopt”, adică imatur, inapt pentru o experiență superioară, cum ar fi
iubirea. Ultima încercare a lui Crypto cuprinde și propunerea ca Enigel
să renunțe la ideea ei, soarele, în favoare lumii somnului fraged peste
care stăpânește. Răspunsul ei evidențiează structura duală a ființei, un
amestec de lumină și întuneric, de căldură și îngheț, de rațiune și
instinct. Soarele simbolizează cunoașterea umană, rațiunea, iar umbra
reprezintă existența inconștientă, pornirile obscure(=ascunse),
instinctualitatea. Surprins de soare, Crypto devine o ciupercă
otrăvitoare. Nunta lui cu „măsălarița-mireasă” reprezintă întoarcerea în
propriul regn, într-o ipostază degradată ca urmare a sancțiunii decise
de „soarele-nțelept”. Finalul baladei reprezintă o subtilă fixare în
legendă, a destinului plantelor otrăvitoare: ele sunt transformate în
ființe otrăvitoare ca pedeapsă petru aspirația lor mult prea mare față
de puterea lor mărginită. În concluzie, poezia „Riga Crypto și lapona
Enigel” de Ion Barbu este un poem modernist, cu structura unei povestiri
în ramă, alcătuit din două secvențe distincte: rama și povestirea
propriu-zisă.